IB

        Comanda: ib

            Descriere: inserează simboluri după codul punctului

        Buton:

            Meniu: TopoLT » Simboluri » Inserează simboluri după cod

 

Cu ajutorul acestei comenzi se pot insera simboluri punctiforme după codul punctelor. Simbolurile ce pot fi inserate pot fi de tip bloc sau shape.

Inserarea se poate realiza fie pentru toate codurile ce sunt definite în fișierul de interpretare a codurilor (foarte practică dar numai dacă s-au definit corect codurile) fie pentru câte un singur cod.

Factorul de scară la inserare este dat de scara planului. Orice simbol inserat se consideră că este realizat în scara 1:1000. Pentru cazul în care sunt introduse simboluri conform fișierului de interpretare a codurilor atunci se va ține cont și de factorul de scară ce este definit pentru codurile din acest fișier.

Codul unui punct este căutat și în cazul codurilor multiple, de exemplu este găsit codul 22 pentru un punct ce are codul multiplu 11-22-33.

Pentru cazurile în care într-un punct este găsit deja inserat simbolul, atunci în acel punct nu va mai fi inserat același simbol.