JoinPct
Comanda: JoinPct
Descriere: unește puncte după coduri
Buton: ![]()
Meniu: TopoLT
» Puncte » Unește puncte după coduri
Cu ajutorul acestei comenzi puteți uni punctele după codurile acestora.
Pentru o funcționare corectă a acestei comenzi vă recomandăm să folosiți
la efectuarea măsurătorilor următoarele atribute pentru codul punctelor:
START -
înseamnă că de aici a început o entitate grafică liniară. De la acest atribut
al unui cod până apare un atribut END sau un alt START pentru punctele cu același cod se
începe desenarea entității lineare (polilinie cu sau fără arce);
END - aici se oprește polilinia;
CLOSE - aici se oprește polilinia și se închide;
STARC -
înseamnă start arc, de aici începe un arc și se vor căuta în continuare puncte
cu același cod de descriere până la ENDARC. Dacă sunt găsite mai mult de un
punct între STARC
și ENDARC atunci se va lua în calcul pentru
generarea arcului doar primul punct de după STARC, restul de puncte sunt ignorate. Dacă după STARC urmează direct ENDARC atunci se consideră că este o
linie. Dacă după STARC
nu este găsit ENDARC
atunci atributul STARC
este ignorat. Dacă punctele sunt colineare atunci se consideră o linie iar
punctul din mijloc este eliminat;
ENDARC - semnalează sfârșitul unui arc;
ONCIRCLE - înseamnă că punctul este pe un cerc. În acest caz se caută grupuri de
câte 3 puncte cu același cod de descriere luate în ordinea din lista de
coordonate și se generează un cerc. Punctele nu trebuie să fie unul după altul
în lista de coordonate. Dacă punctele sunt colineare sau cel puțin două sunt
identice atunci nu poate fi calculat un cerc prin aceste puncte. Acest atribut
nu depinde de restul de atribute, acesta este tratat în mod independent.
Sunt acceptate următoarele combinații pentru aceste atribute:
START-STARC
ce înseamnă că de aici
începe polilinia cu un arc;
END-CLOSE
este redus la CLOSE;
END-ENDARC
aici se termină
polilinia și arcul definit anterior;
ENDARC-CLOSE aici se
termină arcul și se închide polilinia cu o linie.
Exemplu de folosire a acestor atribute pentru codurile punctelor:
101 10367.652 49661.963 0.000 BUILD-START
102 10399.829 49377.894 0.000 ONCIRCLE-11
103 10367.057 49701.009 0.000 BUILD
104 10351.362 49700.768 0.000 BUILD
105 10361.073 49478.839 0.000 PISC-START-STARC
106 10393.480 49363.951 0.000 ONCIRCLE-11
107 10351.957 49661.723 0.000 BUILD-END
108 10385.204 49377.827 0.000 ONCIRCLE-11
109 10395.694 49463.948 0.000 PISC
110 10362.629 49446.707 0.000 PISC-ENDARC-CLOSE
Dacă nu este introdus codul de explicitare al punctului, de exemplu se
introduce în loc de BUILD-START se
introduce doar START atunci
acest punct este ignorat. Pentru a uni punctele trebuie să existe minim un cod
prin care se descrie punctul. Nu folosiți START, END, STARC, ENDARC, ONCIRCLE fără a introduce și codul prin care
descrieți ce reprezintă punctul. Introduceți codul de descriere al punctului și
apoi încă un cod ce va fi considerat atribut pentru unire, de exemplu codul
poate fi 22-START unde 22 este codul de descriere a punctului iar START este atributul acestui cod pentru
unire.
Puteți introduce aceste atribute în orice poziție din lista de
subcoduri, de exemplu este acceptat acest cod: START-PISC-STARC în care PISC este cod de descriere a punctului.
Aceste atribute pot fi scrise și prescurtat, de exemplu aveți deja
definit în fișierul de interpretare a codurilor TopoLT.cod
STA = START sau
90 = START, etc.
Pentru a edita fișierul de interpretare a codurile unde puteți să vă
definiți alocările pentru aceste atribute utilizați comanda EditCod.
Căutarea acestor atribute este făcută atât pentru codul introdus cât și
pentru codul interpretat.
După selectarea punctelor puteți alege dacă vor fi interpretate și
punctele ce nu au definit atributul START. Această opțiune este utilă pentru cazul când aveți puncte
măsurate fără atribute și doriți să încercați unirea acestora. În general se
vor uni corect punctele măsurate în grupuri de 2-3 puncte cu același cod dar
este posibil să existe erori de unire deoarece nu au fost definite clar
atributele de START și END pentru o polilinie.
Ordinea operațiilor la unirea punctelor după cod:
1. Se ordonează punctele selectate după
numărul acestora. Se face această ordonare deoarece se consideră că pentru o
lucrare nouă punctele sunt măsurate în ordine crescătoare. Din acest motiv nu
selectați punctele într-o anumită ordine pentru că ordinea de interpretare
pentru unire este dată de numărul punctului. Puteți selecta pe porțiuni din
desen punctele și încerca unirea pentru cazul când nu aveți definite atribute
cu START;
2. Se identifică punctele ce sunt
simboluri punctiforme definite în fișierul de interpretare a codurilor și le
elimină;
3. Se identifică punctele ce au cod de
descriere a punctului (definit liniar sau nu) și atribut pentru cod. Dacă
punctul are mai multe coduri de descriere se ia în calcul primul cod diferit de
aceste atribute. De exemplu pentru un punct cu codul multiplu 11-22-START se ia in calcul 11 iar pentru un cod START-22-11 se ia în calcul 22;
4. Se elimină punctele ce nu au cod de
descriere a punctului;
5. Se face analiza pentru punctele cu
atributul ONCIRCLE căutând
câte 3 puncte cu același cod de descriere în ordinea din lista de coordonate și
se desenează cercurile.
6. Se face analiza pentru punctele ce
au codul START. Se
identifică din lista de puncte punctele ce au acest atribut apoi se caută în
ordine, începând de la punctul cu atributul START, puncte cu același cod de descriere până este întâlnit unul
din atributele END,
CLOSE sau una alt START, sau până la ultimul punct din
listă. Se identifică dacă avem arcuri de cerc conform atributelor STARC, ENDARC și apoi se desenează poliliniile
obținute;
7. Dacă utilizatorul solicită și
interpretarea pentru punctele ce nu au atributul START pentru începutul entităților
liniare, se va face analiza pentru restul de puncte ce au rămas și se desenează
poliliniile. În cazul acestor puncte căutarea se face numai pentru punctul
următor ce trebuie să aibă același cod. Dacă se găsește un alt cod atunci se
consideră că este un nou start pentru o polilinie. Atributele END, CLOSE, STARC, ENDARC precum și combinațiile acestora sunt
acceptate;
8. Se face interpretarea entităților
desenate conform codurilor punctelor și se schimbă tipul de linie și grosimea
conform fișierului de interpretare a codurilor.
Poliliniile și cercurile sunt desenate pe layer-ul curent.
Pentru a înțelege cum funcționează această comandă consultați exemplul
numărul 9 instalat în directorul "C:\Program Files\TopoLT\Example"
fișierul "9_JoinPointByCodes.dwg". Analizați ordinea punctelor
din fișierul de coordonate "9_JoinPointByCodes.coo" precum și
cum sunt definite codurile și atributele codurilor. Pentru acest exemplu
utilizați fișierul de interpretare a codurilor instalat inițial TopoLT.cod.