Configurare
- Unităţi
În această secţiune se pot face setări
ce se referă la modul de lucru cu unităţile de măsură.
Setarea unităţilor programului CAD la
stilul topografic se referă la schimbarea unităţilor din programul CAD astfel
încât acesta să afişeze cifre zecimale în conformitate cu zecimalele alocate
pentru coordonate, originea unghiurilor să fie spre Nord iar unghiurile să fie
măsurate în sens topografic (în sensul acelor de ceasornic). Această setare
este făcută atunci când se încarcă programul TopoLT.
Unităţile de măsură cu care lucrează programul TopoLT
pot fi unităţi în sistemul de măsură metric sau englez. La schimbarea
sistemului de măsură trebuie făcute unele verificări, aceste verificări sunt
descrise la Ce
trebuie facut la schimbarea unitatilor de masura.
Numărul de zecimale pentru coordonate reprezintă precizia
cu care se lucrează. Toate coordonatele vor fi rotunjite la această precizie.
Schimbarea acestei valori va influenţa modul de scriere atât în fişiere cât şi
în tabele a coordonatelor. Această valoare va da şi precizia la care se fixează
punctele atunci când se aplică comanda FixPct sau AutoPct. Micşorarea acestei valori va duce şi la
modificarea valorilor pentru suprafeţele calculate.
Numărul de zecimale pentru cote
reprezintă numărul de zecimale cu care vor fi scrise cotele punctelor şi cotele
curbelor de nivel.
Textul cu numele unităţii de măsură
pentru coordonate va fi folosit atunci când vor fi scrise coordonate într-un
tabel.
Pentru distanţele, suprafeţele şi
volumele ce trebuiesc afişate atunci când acestea sunt calculate se poate alege
numărul de zecimale, un factor de reducere la unitatea de măsură precum şi
textul cu numele unităţii de măsură.
Determinările distanţelor, suprafeţelor
şi volumelor vor fi făcute întotdeauna în unităţile de baza, pentru sistemul
metric în m, m², m³ iar pentru sistemul englez în feet, sq.ft., cu.ft. Pentru a
trece aceste valori de la o unitate la alta folosiţi factorul de reducere. De
exemplu, pentru a schimba distanţele din m în km factorul de reducere este
0.001, iar pentru a schimba suprafeţele din m² în ha factorul este de 0.0001.